Sexul la 20, 30, 40, 50 de ani....

Se spune ca viata sexuala este influentata intr-un fel sau altul de varsta. Ca sa ma conving am cautat sa vad daca este adevarat. Iata ce am gasit aici:

Din adolescenţă şi până la împlinirea vârstei de 20 de ani, băieţii şi fetele se situează biologic oarecum la poli opuşi. Din cauza creşterii nivelului de testosteron, hormon considerat adevărat „carburant” sexual, băieţii au frecvent vise erotice, materializate sau nu. În ceea ce le priveşte pe fete, ele sunt mai ales preocupate să îşi canalizeze sexualitatea pentru a-şi seduce partenerul.

20 – 30 de ani: vremea "descoperirilor" intime Pentru ambele sexe, aceasta este vârsta celor mai multe descoperiri pe plan erotic. Între aceste vârste, femeile par să prefere discuţiile despre sex, spre deosebire de bărbaţi, care trec mai repede la „fapte”. Bărbaţii trebuie să ţină cont de faptul că partenerele lor au mai multă nevoie de preludiu decât ei, de stimulare a zonelor plăcerii pentru a ajunge la orgasm.

30 – 40 de ani: maturizare sexuală Mai puţin „presaţi” de hormoni, bărbaţii şi femeile pot profita de întreaga experienţă acumulată pentru a-şi oferi reciproc plăcere, multe femei ajungând de-abia acum să trăiască adevăratele orgasme. Totuşi, acum poate surveni rutina sexuală, de aceea sexologii sfătuiesc cuplurile să acorde suficient timp vieţii intime.

40 – 50 de ani: apogeul erotic Teoretic, între 40 şi 50 de ani ar trebui ca viaţa sexuală să fie una echilibrată şi armonioasă, mai ales în cazul partenerilor care sunt împreună de mulţi ani, care îşi cunosc dorinţele şi aşteptările sexuale. Însă, tot acum, unii bărbaţi vor să îşi trăiască din nou adolescenţa sau să îşi materializeze unele fantezii sexuale („criza bărbatului de 40 de ani”).

După 50 de ani: încă se mai poate Schimbările hormonale asociate menopauzei şi andropauzei îşi pun amprenta şi asupra vieţii sexuale. Astfel, intrarea la menopauză îi poate da femeii sentimentul că nu mai este dorită. În plus, scăderea nivelului de estrogen îi poate diminua acesteia dorinţa de a face dragoste, neajuns care poate fi depăşit cu ajutorul terapiilor de substituţie hormonală. Bărbaţii au nevoie de mai multă stimulare, pentru că nici reacţia lor erotică nu mai este „automată”, ca la 20 de ani.

Barbatii sunt precum pantofii

Imi place maxim stan-up caffe... in special un filmulet de-al Patriciei Nedelea... in care caracterizeaza barbatii... va redau cateva idei principale....

Barbatii sunt precum pantofii... cei care ne plac ne bat :))

Barbatii sunt precum pantofii... cei care ne plac ne costa

Barbatii sunt precum pantofii... foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon:))

Barbatii sunt precum pantofii... cei comozi nu ne atrag.. si cei care ne atrag nu vor sa intre =))

Barbatii sunt precum pantofii... oricat le-ai vorbi nu devim mai maleabili

Barbatii sunt precum pantofii... unul singur nu este de ajuns decat pentru cenusereasa ;)

Barbatii sunt precum pantofii... unii merita lasati la usa!!!!

BArbatii sunt precum pantofii... lumea te judeca in functie de ei!!! GOOOODDDDD... ce adevarat

Barbatii sunt precum pantofii.. alte femei te invidiaza pentru ai tai, iar tu ii invidiezi pentru ai lor!!!! Da da da

Barbatii sunt precum pantofii... cei sireti trebuie legati ;)

Barbatii sunt precum pantofii.. toti trebuie calcati in picioare!!!!!!!

Impresii

In seara asta am avut placuta placere sa descoper un blog nou plin de ironie politica... ironie venita din partea unei fostele colege de facultate. Este un blog indraznet care este la inceput de drum dar care promite multe lucruri frumoase. Imi place stilul Deei (numele ei adevarat fiind Diana) si marturisesc ca sunt impresionata pentru ca nu vazusem pana acum si latura aceasta a ei, de a ilustra politica asa cum o vede... de a explica intamplarile care o "impresioneaza"!

Pentru cei impresionati acesta este blogul http://dubludee.wordpress.com Lectura placuta ;)

USA, EINSTEIN, PIPI si FAST FIVE

Geopolitica: Este teoria lui Huntington valabila?

Am gasit un articol foarte interesant pe un blog... merita citit

O carte foarte interesanta si utila in descifrarea tendintelor planetare este Ciocnirea civilizatiilor și refacerea ordinii mondiale scrisă de Samuel P. Huntington.Teoria propusă de acesta, a fost formulata pentru prima oară în 1993, în Foreign Affairs, unde a publicat un articol intitulat Ciocnirea civilizatiilor. Articolul era o reactie la cartea lui Francis Fukuyama, Sfarsitul istoriei si ultimul om (1992). Huntington crede că în timp ce epoca ideologiilor a apus, lumea s-a întors la o stare normala caracterizata prin conflicte culturale. În teza sa, el argumenteaza ca principală cauza a conflictelor în viitor vor fi diferentele de ordin cultural și religios. În acest sens el spunea: “Ipoteza mea sustine că sursa fundamentala a conflictului in această lume noua nu va fi determinata de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în randul rasei umane si sursa dominanta a conflictelor va fi cea culturala. Statele nationale vor ramane în continuare cei mai importanti actori în problemele lumii, însa principalele conflicte între natiuni si grupuri din diferite civilizatii. Ciocnirea civilizatiilor va domina politica mondiala. Linia dintre civilizatii va reprezenta în viitor linia frontului”.

La mai putin de un deceniu in Scrisdoare catre America, cel mai vanat terorist al tuturor timpurilor Osama Ben Laden acuza: "Sunteti o natiune care exploateaza femeile ca pe niste bunuri de consum. Folositi femeile pentru a va deservi pasagerii, turistii si strainii, pentru a va creste marja de profit. Si va mai faliti ca sustineti libertatea femeilor." Fata de libertinajul culturii occidentale, perceptia lui Ben Laden pare retrograda, dar tocmai aceasta perspectiva aparent neimportanta reprezinta cheia conflictului cultural si ideologic dintre perspectiva islamica asupra familiei si filosofia americana, exportata dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial in toata lumea capitalista.

In traditiile semitice, dar mai ales islamice, familia este expresia armoniei supreme.Caminul este teritoriul femeii, iar viata din afara casei este dominata si guvernata de barbat.Sexualitatea este conditionata de casatorie, iar adulterul femeii reprezinta un pacat capital, pentru care, in anumite regiuni fundamentaliste, se condamna la moarte. Misiunea spirituala a femeii in doctrina islamica, este procreerea, iar a barbatului este credinta nestramutata in Allah si in lumile superioare ale ingerilor. De fapt aceasta perceptie asupra familiei si vietii este comuna tuturor religiilor monoteiste.

Exista evidenta o uriasa discrepanta intre emanciparea femeii si a familiei in societatile occidentale si traditionalismul regiunilor estice. Razboaiele ideologice, culturale, religioase sau chiar interconfesionale au patruns in secolul XXI cu suficienta energie pentru a putea continua. Desi pare ciudat chiar si Europa laicizata nu si-a vindecat inca, ranile produse reciproc de catolici, protestanti si ortocsi.Si cum toate societatile sunt impartite intre traditionalisti si modernisti (cei care incearca sa redefineasca femeia, familia si sexualitatea) conflictele culturale vor marca, cu siguranta si urmatorul secol. Cu toata ingrijorarea traditionalistilor, se constata o schimbare fundamentala de paradigma in toata lumea.Din cauza ritmului de viata si mai ales a necesitatilor economice, femeia moderna si-a castigat un statut egal in drepturi si obligatii cu barbatul. Familia de tip islamic nu are nici o sansa sa supravietuiasca intr-un stat laic american sau european.Apoi intervine si rata din ce in ce mai scazuta a natalitatii, ceea ce ii ofera femeii mult mai mult timp pentru activitati sociale. In concluzie, teoria lui Huntington este piatra de hotar in jurul careia expertii americani in geopolitica isi construiesc predicatele. Oricand pot izbugni conflicte culturale, oriunde in lume. De exemplu in Orientul Apropiat exista viziuni diferite despre Viata si Credinta intre suniti si shiiti, in Europa continua sa se ciocneasca doua curente extrem de energice, cel hiperboreean, arian generat de migratiile istorice din nordul continentului si cel atlant, semit promovat de migratiile dinspre est.

Hitlerismul ca falanga a curentelor arianice chiar si-a propus ca solutie finala extinctia semitilor evrei! In spatiul ex-sovietic se ciocnesc pe de-o parte viziunile ortodoxiei pravo-slavnice, cu islamismul cecen , dar si cu tendintele ateiste. In S.U.A n-au incetat conflictele rasiale dintre albi, sud-americani si negri. Exista nuclee de fundamentalism islamic, gata oricand sa explodeze atat pe teritoriile americane, cat si in Europa si Rusia. Din acest punct de vedere Orientul Indepartat pare protejat, insa China are probleme culturale si teritoriale cu Tibetul, ideologia comunista separa Corea de Nord de Coreea de Sud. Japonia este privilegiata de faptul ca pe teritoriul ei nu se ciocnesc filosofii culturale diferite. Poate cel mai ilustru exemplu ca teoria lui Huntington este si inca va mai fi valabila este dat de fosta Yugoslavie pe teritoriul careia, la sfarsitul secolului trecut, croatii catolici, sarbii ortocsi si bosniacii musulmani s-au confruntat sangeros!

Allan pease

Intr-o lume in care nu mai intelegem ce se intampla cu noi, cu relatiile dintre sexe... Alan pease ne explica :) Vizionati toate filmuletele pentru ca merita

Urmeaza o posibila criza a alimentelor?

Imaginea supermarketurilor goale din Japonia a făcut deja turul lumii. Ceea ce părea imposibil în urmă cu câteva zile devine realitate în urma unui eveniment care a avut puterea să dezechilibreze o ţară din rădăcini. Fără a comenta prea mult cauzele care au condus la actuala stare de fapt, voi sublinia doar că, uşor, uşor problemele încep să iasă la suprafaţă. Faptul că rădăcina acestora se află de fapt în SUA nu mai este de mirare, la fel cum falsificările legate de lucrările pentru întărirea securităţii reactoarelor par normale în nebunia lumii actuale. Altfel nu-mi pot explica de ce aceste două ştiri de o gravitate extremă au trecut neobservate.

În funcţie de gravitatea evenimentelor de-acolo, putem prevedea o problemă de-a dreptul dezastruoasă în ceea ce priveşte securitatea alimentară a planetei. Nu degeaba SUA se declară îngrijorate cu privire la criza nucleară japoneză. Chiar dacă nu au fost date multe detalii şi oficialii se limitează la a anunţa iminenţa unor probleme, putem lesne intui care sunt implicaţiile. În principal, totul depinde de reuşita sau nu a menţinerii sub control a situaţiei, lucru pe care-l vom afla în câteva ore. Scenariul pesimist poate avea ca efect o poluare masivă, care poate include chiar şi apa mării. Aici intră în joc puternicul curent Kuroshio(al doilea din lume) care poate arunca materia radioactivă la nivel global. Ce înseamnă aceasta e simplu: mai mult sau mai puţin vom fi cu afectaţi toţi. În funcţie de impact, hrana marină s-ar putea să nu mai fie o alternativă în unele zone, ceea ce poate produce un dezechilibru masiv. Desigur, în această perioadă există o presiune puternică pe creşterea preţurilor alimentelor. În cazul apariţiei unor dezechilibre de tipul celor expuse, preţul alimentelor necontaminate s-ar putea să sară la cer.

Repet, acesta este un scenariu, nu o realitate. În acest moment este practic imposibil de imaginat cum ar putea avea loc scurgeri radioactive în mare, însă nu trebuie uitat că e vorba de cinci reactoare. Chiar şi dacă vom avea de-a face cu o contaminare a zonelor apropiate, nu trebuie să uităm că vorbim despre zone dens populate, care cântăresc destul de greu în "ecuaţia alimentară". Rămâne să vedem ce se va întâmpla, însă, într-o situaţie extremă, mai mult ca sigur vom asista la un puternic val de creştere a preţurilor la alimente.

Wikileaks ROMANIA

Hotărât lucru, dacă WikiLeaks n-ar fi existat ar fi trebuit inventat. Fără documentele publicate am fi putut să ne îmbătăm cu apă rece şi cu slogane de genul "interesul naţional" sau "poziţia României". Voi vorbi astăzi despre telegramele buclucaşe care încep să iasă la suprafaţă treptat. Subiectul, cu toate că nu este unul atât de spectaculos pe cât încearcă să-l facă organele de presă, are rolul de a ne face conştienţi de locul pe care factorii noştri de decizie ni l-au rezervat pe această lume.

Urmăresc de mult timp documentele publicate de WikiLeaks atât pentru că ne arată mecanismul din spatele puterii SUA, cât şi datorită faptului că dezvăluie statusul clar al relaţiilor internaţionale, mai precis spus, ceea ce se întâmplă în spatele zâmbetelor de complezenţă. Telegramele par a juca şi un rol de refulare a factorilor implicaţi în redactarea lor, astfel încât, nu de puţine ori, asistăm la caracterizări grosolane ale partenerilor, la reprezentări caricaturale şi chiar la injurii.

În timp ce în majoritatea telegramelor publicate până acum se transmiteau informaţii obţinute destul de ocult de către ambasadă, în cazul României avem de-a face cu o inflaţie de informatori benevoli care fac coadă la uşa reprezentanţilor SUA. Nu mi-am putut imagina că deprinderile pe care le credeam uitate în negra perioadă fanariotă vor reveni cu atâta forţă pe malurile dâmboviţene. Diverşi jurnalişti bravează că la un moment dat au mâncat rahat ambasadorului SUA despre X sau Y, politicieni prostănaci îşi justifică umili poziţiile publice şi-şi cer scuze că s-au legat, subliniază ei, numai electoral de anumite interese ale SUA. Ce putem spune în faţa unei asemenea menajerii? Mai nimic dacă ne gândim că toată această înşiruire mocirloasă este supervizată apoteotic de către şeful statului care afirmă apăsat că "prezenţa FBI în România trebuie să fie la fel de puternică precum cea a CIA". Ce e asta? Invitaţie la penetrare fără rezistenţă?

Dincolo de alianţele pe care le are, de îndatoririle asumate într-un anume organism, orice ţară de pe lumea asta îşi urmăreşte prioritar interesul naţional. La noi, în afara unor interese de moment ale unor pitici nu există nimic altceva. Rămâi surprins când observi cum în spatele stricării relaţiilor cu o ţară europeană(vă mai amintiţi episodul cuambasadorul geambaş?) se află, cum bine au intuit mulţi, interesul SUA care, prin ambasadorul de la Bucureşti îi dictase piticului nostru preşedinte că cea mai bună variantă este achiziţionarea avioanelor second hand F16 bune doar de fier vechi. Asta, în ciuda faptului că producătorul susţinut de geambaş oferise variante infinit mai bune de offset(de altfel, în cazul F16 nici nu se pune problema de offset).

Rămâi cu un gust amar când observi de câtă micime şi prostie sunt capabili politicienii noştri. Nicăieri în lume o naţiune(cu excepţia poate a unora subdezvoltate) nu se cufundă într-o mocirlă atât de puturoasă. Pe noi nu numai că nu ne deranjează, dar ne şi place. Iar, ca o consecinţă directă a acestui fapt, nimeni nu mai dă doi bani pe noi.

Noutati in materie de internet

Aşa cum era de aşteptat, lucrurile încep să se precipite în business-ul internet. Tot mai multe lansări, mutări ale unor aplicaţii din mediul desktop în online şi creşterea concurenţei sunt semnele unei mişcări despre care am vorbit de mai mult timp: migrarea aproape totală spre online. În aceste condiţii, iniţiative precum Google Chrome OS încep să capete sens, în timp ce o multitudine de apps-uri răsărite peste noapte susţin noua paradigmă.

A făcut senzaţie lansarea Amazon Cloud Player, o aplicaţie care, în combinaţie cu Cloud Drive, îţi permite să-ţi muţi colecţia de muzică în cloud-ul Amazon pentru ca după aceea să-ţi fie accesibilă oriunde. Primii 5 GB sunt gratuiţi. Interesant e că dacă te apuci să cumperi muzică de la Amazon, piesele cumpărate îţi devin accesibile în cloud player, fără a-ţi afecta limita de stocare. Spaţiul suplimentar se taxează cu un dolar pe an pentru fiecare GB suplimentar .

Cu Cloud Player, Amazon atacă direct Apple care, prin al său iTunes deţine peste 65% din piaţa de muzică digitală. De asemenea, ia faţa Google care are în plan lansarea unei aplicaţii similare, dar momentan pare pierdut în detalii. Desigur, în această strategie agresivă, Amazon riscă foarte mult deoarece industria muzicală susţine că o producţie muzicală trebuie cumpărată pentru fiecare device pe care se doreşte redarea sa. Opinia pare stupidă la prima vedere. Din punctul de vedere al industriei muzicale, o piesă pe care o ascult pe un CD, pe computer şi pe telefon trebuie plătită de trei ori. Cu toate că în realitate aşa ceva nu se întâmplă, industria muzicală americană are puterea de a mişca lucrurile, mai ales că centralizarea sistemelor de distribuţie s-ar traduce în venituri fabuloase pentru producători. Pentru a evita o confruntare directă, Amazon încearcă să utilizeze un tertip: la nivel declarativ şi, într-o oarecare măsură practic, Amazon susţine că nu face altceva decât să pună la dispoziţie spaţiul de stocare, partea de copyright plasând-o în grija utilizatorului. Care utilizator, desigur, moare de nerăbdare să le mai achite nişte bani producătorilor de muzică. Business-ul despre care am vorbit promite să crească cifra de afaceri a Amazon, dar, de asemenea, implică un risc de ordin legal care, tind să cred că a fost luat în calcul. Probabil acesta este şi motivul pentru care momentan Cloud Player nu este disponibil decât în SUA.

Desigur, acesta este numai un exemplu. Personal cred că lupta dintre giganţi, dincolo de business-ul pe care-l reprezintă fiecare aplicaţie în parte, este o luptă pentru impunerea propriului cloud. Cu cât eşti mai cunoscut în domeniu, cu atât vei atrage în viitor mai mulţi producători dornici să-şi găzduiască propriile aplicaţii în cloud-ul tău. Aceasta deoarece, pe măsură ce o aplicaţie devine mai cunoscută şi mai utilizată are nevoie de resurse suplimentare, ceea ce se traduce într-o notă de plată mai mare. Altfel spus, deţinătorul de cloud are asigurată o cotă parte din succes.