Cina cea de taina - partea a III-a IMPORTANTA LITEREI M

Trupurile lui Isus si al presupusei Magdalena formeaza o litera M enorma, pe care sustinatorii conexiunii Graal-Magdalena o interpreteaza ca pe initiala celei care ar fi fost sotia lui isus si a cuvantului “matrimoniu”.
Aceasta litera M apare sip e frontispiciul altarului sin Notre-Dame-de-France, in Londa, ca si in picture murala aflata in spatele lui si care reprezinta rastignirea. O opera care, pentru a se adauga si mai multa drama acestei enigma, a fost realizata in 1960 de catre pictorul Jean Cocteau, care, conform Dosarelor secrete, ar fi fost si el unul dintre Marii Maestri ai Priopriei Sionului.

Cina cea de taina - partea a II-a AVEA ISUS UN FRATE GEAMAN?

Ca si cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, penultima figura (sau a doua din stanga), care se presupune ca ar fi Iacob cel Mic, este un calc al lui Isus si arata catre acesta cu mana stanga intinsa.
In Evanghelia greceasca a lui Ioan (20:24) este numit Didimo (car ein greaca inseamna “geaman”) apostolul cunoscut in cele trei Evanghelii sinoptice drept Toma (supranumele care in limba aramaica inseamna tot geaman), denumire pe care am ptea-o presupune simbolica in acest context. Insa in Evanghelia lui Toma, o apocrifa de mare incarcatura spiritual, care pare a data de la sfarsitul secolului I, acest apostol este identificat cu Iuda Toma (Iuda Geamanul), nume identic cu acela pe care il are in Evanghelia apocrifa Faptele lui Toma, in care exista aluzii foarte directe la asemanarea fizica dintre Isus si Iuda “geamanul”.
Poate ca, intr-o maniera criptica, fac aluzie la aceasta veche credinta erotica diverse tablouri in care se poate vedea Fecioara insotita de doi copii care se aseamana foarte mult intre ei, intre acestea cel al Fecioarei intre stanci de Leonardo, crochiul sau cunoscut sub denumirea Fecioara cu Ioan Botezatorul si Sfanta Ana sau Madona de Correggio, care se afla de asemenea la Luvru.
In mod obisnuit se presupune ca in aceste scena apar Isus si Ioan Botezatorul. Exista insa o alta teorie fascinanta, sustinuta de Rudolf Steiner, stralucitul clarvazator, filosof si intemeietor al scolii antropozofice. Acesta interpreteaza tablourile amintite si traditia heterodoxa privitoare la un graman al lui Isus sustinand ca au existat doi prunci cu virtuti foarte diferite si care ar fi savarsit prin a se contopi in unul singur.
In opinia lui Steiner, au existat in realitate doua perechi formate de doi barbate numiti Iosif si doua femei numite Maria. Una dintre acestea se afla in Nazareth, era fecioara si se tragea din David pe linia lui Natan, in timp ce cealalta traia in Bethelem, era o femeie mai invarsta si se tragea din David pe linai regala care trece prin Solomon.
Cele doua familii s-ar fi intalnit din intamplare in Nazareth, imprietenindu-se. Amandoi copiii au crescut impreuna, dar erau foarte diferiti. Cel din neamul lui Natan era o fiinta angelica, incapabila sa vorbeasca normal sis a se adapteze la viata omeneasca. Ei bine, in opinia lui Steiner, in timpul episodului evanghelic in care Isus se pierde in Templu ceea ce s-a intamplat de fapt este ca a vut loc o contopire mistica intre cei doi. Copilul din neamul lui Natan a murit, in timp ce Isus a supravietuit, intruninf calitatile diferite de care avea nevoie pentru menirea sa exceptional: inteligenta unui barbat intelept si puritatea spiritual a unui inger.

Cina cea de taina - partea I

Legenda spune ca pictorului i-au trebuit multi ani sa picteze Cina cea de taina, insa in realitate a fost nevoie doar de trei ani. In aceasta pictua apare de asemenea si gestul lui Ioan.
Leonardo a realizat acest tablou din insarcinarea lui Ludovic Maurul, care l-a destinat manastirii milaneze Santa Maria delle Grazie. Din nefericire, Leonardo a facut cu el un experiment, folosing ulei peste gips uscat, asa incat tabloul s-a deteriorate grav dupa numai trei ani. Timp de secole s-a incercat restaurarea lui, dar fara vreo imbunatatire notabila. Multumita noilor tehnologii, in 1977 a avut loc o restaurare incununata cu success, care ne permite sa observam mai bine fizionomia personajelor.
Primul lucru care iese in evident in acest tablou sunt absenta potirului si a mielului pascal, ca si faptul ca painile nu sunt taiate, ceea ce pare sa contrazica doctrina traditional a Bisericii.
Interpretarea cea mai este acceptata ne asigura ca aceasta se datoreaza faptului ca tabloul reproduce Cina cea de taina asa cum este descrisa in Evanghelia Sfantului Ioan, fara instituirea Euharistiei, mai exat reda momentul in care Isus anunta apostolii ca “unul dintre voi Ma va vinde” (Ioan 13:21).
Daca vom vedea lucrarea lui Dan Brown, Langdon si teabing ii explica lui Sophie, potirul era prezent, desi intr-o forma foarte subtila, in V-ul pe care corpul lui Isus il formeaza cu apostolul asezat in dreapta sa. Aceasta siluenta despre care s-a crezut tot timpul ca era a tanarului Ioan, are parul rosu, maini foarte feminine, un colier si o curbura la piept care ne face sa ne gandim ca este vorba despre o femeie.
Partizanii tezei conform careia Sfantul Graal era in realitate sangele lui Isus, perpetuate prin fiii pe care i-ar fi avut din casatoria cu Maria Magdalena, sustin ca acest apostol atat de efeminat este chiar Magdalena. De aici faptul ca imbracamintea sa are culorile inversate in raport cu versmintele lui Isus. Aceasta poarta tunica rosie si mantie albastra, in timp ce femeia are tunica albastra si mantie rosi, intr-un joc de oglinzi care face din fiecare complementul celuilalt. In afara de acesta, ambii par sa aiba soldurile lipite si se inclina in directii opuse, in asa fel incat intre ei exista un fel de spatiu triunghiular, un V care ar simboliza pantecele femeiesc, adevaratul potir al SFantului Gral.
In mod obisnuit, atunci cand se picta Cina cea de taina la o masa dreptunghiulara, se asezau cate sase aportoli de fiecare parte a lui Isus. Aici insa ei sunt dispusi in grupuri de trei, aratand manie, uimire si respective, neincredere la auzul anuntului pe care tocmai l-a facut Invatatorul lor. In mod obisnuit, figurile sunt identificate in urmatoarea ordine: Bartolomeu, Iacob cel Mic, Andrei, Iuda Iscariotul, Petru, Ioan, Isus, Toma, Iacob cel Mare, Filip, Matei, Iuda Tadeu si Simion. SIngura identitate care ramane insa clara este cea a Iscariotului, pentru ca are o punga cu bani.
Daca vom observa cu atentie grupul, vom vedea ca Leonardo s-a pictat pe sine insusi cu figura lui Iuda Tadeu (a doua silueta din dreapta), stand cu spatele la grup si chiar la Isus. Il vedem pe Iacob cel Mare (la dreapta lui Isus) facand “gestul lui Ioan”, care de aceasta data arata spre Invatator, ca pe un anunt al iminentei mort ice pluteste deasupra lui. Apoi mana dreapta a lui Petru, care taie de-a dreptul presupusei Maria Magdalena. Acest gest pare sa dezvaluie aversiunea pe care, dupa evanghelii gnostice, apostolul considerat parinte al Bisericii o simtea fata de femeia deschisa in unele dintre acestea drept discipol predilect al lui Isus, iar in altele drept tovarasa de viata; gestul sugereaza inclusiv pericolul in care sa va afla Magdalena daca Isus va murea.
Acesta din urma ipoteza pare sa fie confirmata de un alt amanunt nelinistitor: un jungher pe care nu-l tine si care intrezereste pe masa, intre apostolii Andrei si Iuda Iscariotul.

Reteta pentru anul nou 2011

Fiindca sunt ultimele ore din anul acesta, va doresc multa sanatate ca sa va indepliniti toate dorintele pentru anul 2011. Si pentru ca totul merge ca o urare.. va scriu o reteta ieftina si foarte accesibila:
Se iau 12 luni si se curata foarte bine de amaraciune,mandrie, ura, invidie, frica, irascibilitate si stres. Se imparte fiecare luna in 28-31 zile, dupa caz,astfel ca proviziile sa ajunga exact 1 an! Fiecare zi se prepara separat:o parte munca,o parte liniste,o parte umor. Se mai adauga 3 linguri optimism,o lingurita toleranta, un praf de bun simt si… o picatura de speranta! Peste aluatul astfel obtinut se toarna apoi dragoste din belsug… Preparatul gata facut se aseaza pe farfurie si se impodobeste cu frunzulite de curaj si incredere in sine. Se serveste zilnic, cu bucurie, alaturi de ceasca de cafea din fiecare dimineata! Prezenta reteta nu se compenseaza, ea este gratuita si se transmite liber de la om la om, insotita de urarea: Un An Nou darnic!

SFANTUL GIULGIU

Lintzoliul, care mai este cunoscut ca termen ethnic, este o panza lunga de 4,36 metri si lata de 1,10 metri, pastrata si venerata in catedrala din Torino ca giulgiul care a invelit trupul lui Hristos. Pe unul din partile sale laterale este vizibila imaginea unui raspignit care a fost torturat cu brutalitate,
Primul chirur care a confirmat ca urmele de rani corespundeau celor pe care – conform Scripturilor- le-a indurate Isus Heristos a fost un agnostic convins, Yves Delage, professor de anatomie comparata la Sorbona. Pentru el nu exista nici cea mai mica indoiala ca numai un om care ar fi suferit chinurile trupesti care I s-au atribuit lui Isus ar fi putut lasa astfel de urme pe panza de in.
Unii cercetatori au facut speculatii in legatura cu idea ca giulgiul ar fi putut fi sustras din Sfantul Mormant de catre Maria Magdalena ori de vreunul dintre apostoli si pastrat apoi de comunitatile crestine din Ierusalim, pana la sosirea templierilor in Orientul Apropiat. Acesta se presupune ca era in posesia Templierilor din anul 1357.
Inul din care a fost tesut nu are resturi de pigmenti, de vopsele ori de altfel de substante care sa permita explicarea naturii imaginii; exista un numar coplesitor de dovezi care sprijina teza ca acesta ar fi giugiul care a invelit trupul lui Hristos.
Atunci cand in 1988 cardinalul Ballestero a facut cunoscute rezultatele analizelor, s-a dezlantuit o furtuna printre cei care credeau in autenticitatea giugiului. Universitatea din Oxford a stability ca vechimea panzei este de 750 de ani; Universitatea Americana din Tucson a estimat-o la 646 de ani; iar Universitatea din Zurich a calculate bucatica de in analizata de ei avea o vechime de 675 de ani. Asadar, impotriva tuturor pronosticurilor, giugiul care contine presupusa imagine a lui Isus a fost tesut intre anii 1238 si 1342.

CAVALERII TEMPLIERI continuare

TOTUSI CE ERA ACEST CRANIU SAU CAP NUMIT BAPHOMET?
Teabing(Codul lui Da Vinci) il indentifica ca o “piatra de capatai venerate de templieri”. Baphomet era un zeu pagan al fertilitatii, asociat fortelor creatoare a reproducerii. Capul lui Baphomet era reprezentat de un berbec sau o captra, symbol frecvent al proceerii si al fecunditatii, pe care se presupune ca il adorau vrajitoarele. Templierii ar fi neverat aceasta misterioasa efigie asezandu-se in jurul unei replici in piatra a capului sau si recitand rugaciuni. Trebuie de precizat ca aceasta era doar o supozitie.
Importantul ocultist din secolul al XIX-lea care a adoptat pseudonimul Eliphas Levi a studiat in amanuntime acel idol al templierilor. Bazandu-se pe o presupusa efigie a acestuia, pe care putem inca vedea pe porticul comanderiei templiere din Sain-Bris-le-Vineux, el a realizat o ilustratie a unei figure cu barba, cu coarne, cu sani care atarna, aripi si copite despicate. A reprezentat-o asezata pe un cub, cu picioarele incrucisate, la fel ca statuile celtice ale zeului cerb numit Cornutul, venerat in galia inainte de ocupatia romana. Acesta il reprezenta pe Baphomet ca o figura magica panteista care ar simboliza absolutul. Capul idolului recreat de el combina caracteristicile unui caine, ale unui taur si ale unei capre, care reprezentau cele trei izvoare ale credintei pagane a misterelor. Pe fruntea acestei finite, indicand asa numita glanda pineal sau “al treilea ochi”, Levi a desenat o stea in cinci colturi, symbol al zeitei Ishtar sau Astarte. Acesta figura era o femeie, din cauza sanilor atat de evidenti, dar este in acelasi timp si barbat, din cauza caduceului faloc care apare intre picioarele sale sip e care se incolocesc doi serpi.
Acest cap era obiectul unui cult secret, pe care il cunosteau doar cativa initiate. Din declaratiile templierilor interogati se deduce ca misterul lui Baphomet era cunoscut in mod progresiv.
I se atribuiau aceleai puteri magice ca si Sfantului Graal. Este semnificativ faptul ca, in izvoarele celtice din care s-a adapat ciclul graalic crestin, procesiunea fecioarelor din castelul Graalului duce o tava pe care se afla un cap taiat, pe care Chetien de Troyes l-a inlocuit cu Graalul.
In Evul Mediu a existat o credinta foarte raspandita in existenta unor capete magice, care puteau servi drept oracole si puteau raspunde la consultari

BISERICA TEMPLIERILOR
Vechea biserica a Ordinului Templierilor a fost construita in intregime din piatra de Caen. Acesta se afla situate intre Tamisa si Fleet Street din Londra. A fost sfintita in anul 1185 de Heraclius, patriarhul Ierusalimului. A supravietuit celor opt secole de incercari prin care a trecut orasul, chiar daca bombele incendiare lansate de Luftwaffe i-au provocat stricaciunile serioase in 1940.
In interior se afla un panteon tot circular, care vrea sa aminteasca de Sfantul Mormant din Ierusalim. In el se afla noua efigii sculptate in piatra, in marime naturala, corespunzand a noua cavaleri. Cel mai faimos este Wiliam Marshall, conte de Pembroke, mediatorul cel mai important dintre regale Ioan Fara de Tara si baroni in anul 1215.
Statuile sunt culcate cu spatele gol. Au fost lucrate cu minutiozitate, cu armuri, scuturi si spade. Toate au trasaturi ale fetei personalizate, semen distinctive pe scuturi si posture diferite. Acest temple a fost resedinta unui numar mare de calugari, militari novice, dar si preceptoria ordinului, precum si loc de antrenament militar.
Dupa dizolvarea Ordinului Templierilor, biserica a trecut in mainile cavalerilor ioaniti, care au inchiriat-o la randul lor celor doua universitati de drept ale orasului. Ambele impart folosinta capele pana in ziua de astazi.

CAVALERII TEMPLIERI

Ordinul Templierilor nu a fost o organizatie secreta la inceput, ba chiar a reusit sa fie recunoscuta official de catre Sfantul Scaun dupa confirmarea regulamentului. Membrii acestui ordin aveau numeroase privilegii si donatii nesfarsite. In scurt timp au reusit sa aduca multi adepti reusind sa intervina decisive in lupta impotriva musulmanilor. Musulmanii erau hotarati sa razbune teribilul macel din timpul si dupa cucerirea Ierusalimului. Fortaretele lor s-au inmultit atat in Orient cat si in Europa. Acestia au reusit sa detina privilegii economine, monopolul comertului cu sare, paza bunurilor unor particulari, ale unor principate si regate, precum si strangerea tributurilor proprii si in contul unor terti.
Bogatiile lor au capatat o aura legendara, calugarii facand legamant de saracie, astfel orice donatie ori suma incasata, precum si mostenirea lasata de membrii nobili ai ordinului dupa moarte ingrosau visteria organizatiei. Astfel, templierii au reusit sa finanteze si construirea marilor catedrale gotice din Europs sis a le doneze cu elementele simbolice destinate perpetuarii unor stravechi intelepciuni.
Ordinul opera ca o entitate international cu jurisdictie si suveranitate proprii, plantata pe teritoriul statelor nationale incipiente. Acesta l-a transformat in depozitarul cel mai sigur al recoltelor si al bunurilor.
Inrucat aveau teritorii raspandite prin toata crestinatatea, templierii au devenit primii bancheri internationali si inventatorii cambiei. Comerciantilor si calatorilor le era sufficient sa le incredinteze banii intr-un oras si documentul primit in schimb ajungea pentru ca ei sau o alta persoana sa ridice acea cantitate de bani in oricare oras, fara sa riste sa se deplaseze cu sume mari asupra lor. Templierii si-au folosit flota bine dotata pentru a face comert si a transporta pasagerii, foarte probabil si pentru a ajunge in secret pana in America si a se folosi de unele bogatii acesteia. Au elaborate in secret proiectul de creeare a unei conduceri sinarhice, care sa-si assume sarcina de a guverna un del de federatie a regatelor europene.
In secolul al XIII-lea au inceput sa se nasca la Roma suspiciuni in privinta loialitatii fata de Biserica a acestor cavaleri. In 1238 au fost formulate contra lor primele acuzatii de erezie. Aceste acuzatii au facut ca Sfantul Scaun sa inceapa sa considere necesara investigarea si reformarea in prfunzime a ordinului, hotarare pe care a confirmat-o un conciliu din anul 1272. Au fost studiate medote de a-I limita puterea economica si militara.
Ordinul Templierilor devenise o forta prea mare si prea autonoma care intr-un moment critic, putea sa devina de necontrolat sis a-si decida singura politica, fara sa mai tina seama de Roma. Papalitatea trebuia sa fie extreme de prudent, intrucat sugestiile pe care le facusera templierilor cu privire la necesitatea unei reforme intampinasera intotdeauna o opozitie hotarata din partea ordinului.
Ordinul dorea sa se elibereze de tutela ROmei si aspira sa puna sub jurisdictia lor numirea autoritatilor ecleziastice, nationalizand puterea spiritual pentru a o pune in serviciul propriilor interese.
La inceputul secolului al XIV-lea, regale francez Filip cel Frumos a avut un conflict violent cu papa Bonifaciu al VIII-lea, care l-a excomunicat in anul 1303. DUpa cateva luni mai tarziu, suveranul pontiff murea in mod suspect. Succesorul lui s-a angajat in acelasi conflict si a fost otravit in anul 1305. FIlip al IV-lea a reusit atunci sa impuna ca papa pe un om mare de incredere al sau, Bertrand de Got, care va fi numit Clement al V-lea.
Tot in acei trei ani a fost declansata o campanile de hartuire si de distrugere a Ordinul Templierilor. O ofensiva de zvonuri a proiectat serioase indoieli asupra loialitatii lui fata de credinta, care in scurt timp s-a tranformat in acuzatii din ce in ce mai deschise de erezie si aberatii sexual.
In 1307 a avut loc arestarea in masa a unor demnitari si conducatori ai organizatiei. In cele din urma, Ordinul Templierilor a fost condamnat pentru erezie si dizolvat cu complicitatea pontifului roman. In spatele acestui proces s-a aflat Filip cel Frumos si consilierul sau, avocatul Guillaume de Nogaret. Ambii au tesut majoritatea acuzatiilor in jurul practicilor initiatice. Templierii au fost acuzati ca neaga dogmele credintei crestine, ca scuipa si urineaza pe cruce in timpul ritualurilor lor secrete de initiere, ca se ung cu sangele ori cu sebumul copiilor nebotezati, ca se fac vinovati de sodomie si chiar ca-l venereaza pe diavol prin intermediul unui craniu sau cap numit Baphomet.

ARTISTI RENASCENTISTI DEVENITI MAGI

Daca cunoasterea patrunde in impenetrabil, ajungandu-se astfel la cunoasterea eternului? Daca Dumnezeu putea fi cunoscut prin intuitie ori prin iluminare?
Acesta era felul de intrebari pe care si le puneau artistii epocii. In cautarea raspunsurilor o cruciala importanta a avut-o Dialogurile lui Platon, Eneadele lui Plotin sau Tabla de smarald, atribuita lui Hermes, al carui principiu de baza ni-l amintim: ”Ce este sus este la fel cu ce este jos” si viceversa. O formula care arata calea gnostica de acces divin.
Urmand aceasta metoda, artistii puteau sa se inalte, multumita imaginatiei, de la pamant pana la cer, pana cand ajungeau sa se simta plini de lumina. In aceasta conditie de extaz luminat invocau puterile superioare si incepeau sa lucreze, transformand operele lor in viziuni ale unor concept pure precum eternitatea, iubirea, perfectiunea sau prietenia.
Putem observa urma acestei strategii in numeroasele opera renascentiste, care sunt marcate de simboluri geometrice pitagoreice precum divina proportie sau de prezenta zeitei Venus, mesager al frumustetii. Este cazul unor faimoase picture ale lui Alessandro Filipepi, cunoscut ca Sandro Botticeli, precum Primavara, Nasterea lui Venus.
Perfecta armonie a celor doua opera mentionate se datoreaza divinei proportii, prezenta atat in masurile figurii central, cat si in panzele dreptunghiulare ale tablourilor, ale caror dimensiuni se afla intr-un raport apropiat de phi. Probabil acest amanunt este déjà un prim mesaj criptic care evoca pentagrama pitagoreica, emblem atat a numarului de aur, cat si a lui Venus.
Este posibil ca Marsilio Ficino sa fi desenat continutul tabloului Primavara. Intradevar, el a fost cel care l-a comandat pentru nunta discipolului sau, Lorenzo Pier-francesco de Medici, care a adus Florenta la stralucirea sa maxima, mai ales pentru ca a iesit victorios asupra conjunctiei contra familiei sale, urzite de papa Suxtus al IV-lea.
Ficino a fost traducatorl operelor lui Hermes si era versat in astrologie, magie alba, symbolism, filosofie neoplatonica si gnostica. Exista motive pentru a presupune ca el ar fi conceput Primavara ca pe o expunere despre iubire sau, mai curand, ca pe un authentic talisman, ale carui simboluri urmau sa exercite o influenta binefacatoare si influfletitoare asupra noii perechi si asupra tuturor celor car ar contempla tabloul.
Autorii Sange sfant sustin ca aceasta complexa picture este o dezvoltare a temei Arcadiei, symbol mitologic essential Prioriei Sionului. Avand-o pe Venus ca motiv central, ea este plina de figure ale mitologiei clasice, desi acesteau nu compun nicio scena cunoscuta. Dar aceea ce atrage cu adevarat atentia sunt dimensiunile tabloului 203 x 314 cm, dimensiuni enorme care erau rezervate pe atunci temelor sacre. Aceasta sugereaza ca Ficino si Botticeli au avut intentia de a sacraliza o tema profana, inca un gest facut cu intentia ascunsa, proprie acestei enclave spatio-temporale, de a restaura cultul pagan al naturii si al divinitatii feminine.
Prezenta lui Mercur in ambele tabloruri ne face sa le consideram alegorii care descriu un proces alchemic, dat fiind faptul ca acest zeu roman nu este altul decat Hermes al grecilor si este considerat un element animator al oricarei transformari magice sau alchimice.

Codul lui da Vinci il prezinta pe Botticelli ca pe un Mare Maestru al Prioriei, din 1483 si pana la moartea sa, in anul 1510. Se pare ca i-a urma in functie Leonardo, conform primei liste a presupusilor sai conducatori, facuta publica de Prioria Sionului.
Este totusi curios sa ne imaginam ca Botticeli a fost un Mare Maestru deoarece, in ultimele zile ale sale ni-l inchipuim ca pe cel mai de seama reprezentant al unei societati puternice. Presupusii sai predecesori in aceasta functie ar fi fost nobila Yolande de Bar si tatal acesteia, autotputernicul Rene de Anjou, rege, conte si duce al multor tinuturi. In perioada in care se presupune ca a detinut aceasta mare functie a pictat Fecioara cu rodie si Glorificarea Madonei, in care pare sa fi reflectat credintele sale gnostice. In primul tablou, punctual Isus tine in mana o rodie desfacuta, symbol al fertilitatii fizice si sexual, incare unii vad o posibila aluzie la descendenta a lui Isus. In celalalt, un inger priveste un spectator, avand in piep o cruce rosie in forma de X, symbol al ”adevaratei iluminari” pentru ereticii din epoca.
Trebuie sa nu uitam ca Botticelli ar fi putut fi autorul unuia dintre cele mai vechi tipuri de carti de tarot care se mai pastreaza si in zilele de astazi, fascinantele ilustratii pe care le-a realizat pentru Divina comedie, din insarcinarea familiei Medici, pentru ca aceasta opera este o adevarata calatorie initiatica prin diverse niveluri de constiinta pe care le pot atinge fiintele omenesti.


Leonardo da Vinci si Botticelli au lucrat impreuna in la bottega (atelierul) marelui artist si alchemist florentin Andrea Verrocchino. Au impartasit, asadar, aceeasi muzica, idei filozofice ermetice si concept ale stiintelor naturii care se studiau aici. Au fost prijiniti de familia Medici. Ideile ermetice si gnostice au venit in sprijintul tezei legaturii lor cu o societate crestina, chiar daca aceasta nu ar fi fost predecesoarea actualei Piorii a SIonului.
Leonardo practica in secret o erezie legata de Gnosticism sau maniheism, ca si magia alba al lui Ficino. Cel putin acest lucru este dedus in urma analizei abundetelor detalii heterodoxe pe care le amintim in opreele sale cu continut crestin. In cateva dintre ele, ca Adoratia magilor sau Cina cea de taina, pictor s-a pictat pe el insusi stanf cu spatele la figura lui Isus, o atitudine de negare care da de inteles ca nu era de accord cu doctrina crestin ortodoxa.
Leonardo s-a nascut in anul 1452, in localitatea Toscana Vinci. Fiu din flori al unui bogat florentin, se spune ca faptul de a fi fost un bastard l-a marcat pshihologic. Avea doar opt ani atunci cand familia lui s-a mutat la FLorenta, unde a inceput sa primeasca o educatie aleasa. Era elegant, convingator in conversatie si un extraordinar musician. A reusit sa aibe cunostinte multilateral, de la matematici la stiinte ale naturii, anatomie, mecanica, masinarii de lupta sau industrie hidraulica si picture.
Este posibil ca Leonardo sa-si fi pus genialitatea si in sluja criptografiei. Obsedat de idea ca s-ar fi putut sa-I plagieze cineva ideile genial, isi lua totdeauna notite scriind cu mana stanga si in sens contrat, astfel incat textele sale erau descifrabile doar pus in fata unei oglinzi.
Trebuie sa nu uitam de contribytia lui la tehnicile singular ale sfumatorului si ale clarobscurului. Sfumatorul consta in eliminarea contururilor nete si precise ale liniilor si diluarea sau estomparea acestora intr-un fle de ceata care are un effect de atmosfera, foarte adecvat de a sugera mister, pentru a crea efecte de departare in peisaje si chiar pentru a ascunde mesaje criptice. Clorobscurul este tehnica prin care formele se modeleaza gratie contrastului dintre lumini si umbre.