CAVALERII TEMPLIERI

Ordinul Templierilor nu a fost o organizatie secreta la inceput, ba chiar a reusit sa fie recunoscuta official de catre Sfantul Scaun dupa confirmarea regulamentului. Membrii acestui ordin aveau numeroase privilegii si donatii nesfarsite. In scurt timp au reusit sa aduca multi adepti reusind sa intervina decisive in lupta impotriva musulmanilor. Musulmanii erau hotarati sa razbune teribilul macel din timpul si dupa cucerirea Ierusalimului. Fortaretele lor s-au inmultit atat in Orient cat si in Europa. Acestia au reusit sa detina privilegii economine, monopolul comertului cu sare, paza bunurilor unor particulari, ale unor principate si regate, precum si strangerea tributurilor proprii si in contul unor terti.
Bogatiile lor au capatat o aura legendara, calugarii facand legamant de saracie, astfel orice donatie ori suma incasata, precum si mostenirea lasata de membrii nobili ai ordinului dupa moarte ingrosau visteria organizatiei. Astfel, templierii au reusit sa finanteze si construirea marilor catedrale gotice din Europs sis a le doneze cu elementele simbolice destinate perpetuarii unor stravechi intelepciuni.
Ordinul opera ca o entitate international cu jurisdictie si suveranitate proprii, plantata pe teritoriul statelor nationale incipiente. Acesta l-a transformat in depozitarul cel mai sigur al recoltelor si al bunurilor.
Inrucat aveau teritorii raspandite prin toata crestinatatea, templierii au devenit primii bancheri internationali si inventatorii cambiei. Comerciantilor si calatorilor le era sufficient sa le incredinteze banii intr-un oras si documentul primit in schimb ajungea pentru ca ei sau o alta persoana sa ridice acea cantitate de bani in oricare oras, fara sa riste sa se deplaseze cu sume mari asupra lor. Templierii si-au folosit flota bine dotata pentru a face comert si a transporta pasagerii, foarte probabil si pentru a ajunge in secret pana in America si a se folosi de unele bogatii acesteia. Au elaborate in secret proiectul de creeare a unei conduceri sinarhice, care sa-si assume sarcina de a guverna un del de federatie a regatelor europene.
In secolul al XIII-lea au inceput sa se nasca la Roma suspiciuni in privinta loialitatii fata de Biserica a acestor cavaleri. In 1238 au fost formulate contra lor primele acuzatii de erezie. Aceste acuzatii au facut ca Sfantul Scaun sa inceapa sa considere necesara investigarea si reformarea in prfunzime a ordinului, hotarare pe care a confirmat-o un conciliu din anul 1272. Au fost studiate medote de a-I limita puterea economica si militara.
Ordinul Templierilor devenise o forta prea mare si prea autonoma care intr-un moment critic, putea sa devina de necontrolat sis a-si decida singura politica, fara sa mai tina seama de Roma. Papalitatea trebuia sa fie extreme de prudent, intrucat sugestiile pe care le facusera templierilor cu privire la necesitatea unei reforme intampinasera intotdeauna o opozitie hotarata din partea ordinului.
Ordinul dorea sa se elibereze de tutela ROmei si aspira sa puna sub jurisdictia lor numirea autoritatilor ecleziastice, nationalizand puterea spiritual pentru a o pune in serviciul propriilor interese.
La inceputul secolului al XIV-lea, regale francez Filip cel Frumos a avut un conflict violent cu papa Bonifaciu al VIII-lea, care l-a excomunicat in anul 1303. DUpa cateva luni mai tarziu, suveranul pontiff murea in mod suspect. Succesorul lui s-a angajat in acelasi conflict si a fost otravit in anul 1305. FIlip al IV-lea a reusit atunci sa impuna ca papa pe un om mare de incredere al sau, Bertrand de Got, care va fi numit Clement al V-lea.
Tot in acei trei ani a fost declansata o campanile de hartuire si de distrugere a Ordinul Templierilor. O ofensiva de zvonuri a proiectat serioase indoieli asupra loialitatii lui fata de credinta, care in scurt timp s-a tranformat in acuzatii din ce in ce mai deschise de erezie si aberatii sexual.
In 1307 a avut loc arestarea in masa a unor demnitari si conducatori ai organizatiei. In cele din urma, Ordinul Templierilor a fost condamnat pentru erezie si dizolvat cu complicitatea pontifului roman. In spatele acestui proces s-a aflat Filip cel Frumos si consilierul sau, avocatul Guillaume de Nogaret. Ambii au tesut majoritatea acuzatiilor in jurul practicilor initiatice. Templierii au fost acuzati ca neaga dogmele credintei crestine, ca scuipa si urineaza pe cruce in timpul ritualurilor lor secrete de initiere, ca se ung cu sangele ori cu sebumul copiilor nebotezati, ca se fac vinovati de sodomie si chiar ca-l venereaza pe diavol prin intermediul unui craniu sau cap numit Baphomet.